fācundē , Adv. (facundus), leicht und gefällig, mit geläufiger Zunge, loqui, Plaut.: causari contra patrem, Afran. fr.: alloqui hostem, Liv.: multa f. explicare, Sen. rhet. – Compar., nemo facundius in contione populi laudatus, Fronto b. Parth ...
cūriōsē , Adv. m. Compar. u. Superl. ( ... ... alqm vestimentis c. involvere, Cels.: c. (auf interessante Weise) ac facunde referre alqd, Val. Max.: c. cavere de alqa re, Suet.: c ...
dictum , ī, n. (dictus, a, um), das ... ... dicta dicere, Plaut. trin. 77: multa ego possum docta dicta quamvis facunde loqui, ibid. 380 (dazu Brix): res dicta secuta est, gesagt ...
quam-vīs , Adv. u. Coni., wie du willst ... ... -Schmalz Antib. 7 unter quamvis. – β) bei Advv.: qu. facunde, wer weiß wie beredt, Plaut.: qu. copiose, Cic.: qu. ...
al-loquor (ad-loquor), adlocūtus sum, alloquī, ansprechen, ... ... si quando nosmet ipsos alloquemur cohortantes, obiurgantes, miserantes, Quint.: all. alqm facunde, Liv.: alqm benigne (Ggstz. graviter increpare), Liv.: alqm leniter, ...
corruptē , Adv. m. Compar. u. Superl. ( ... ... = geschmacklos, non minus multa magnifice dicere, quam c., Sen.: multa facunde explicuit, corruptius quam Fabianus, sed dulcius, Sen. rhet.: non illi peius ...
beredsam , facundus (der ein gutes Mundwerk hat). – disertus (der sich mit Fertigkeit und Gewandtheit über einen Gegenstand bestimmt und deutlich auszudrücken versteht ... ... valere: beredter sein als alle, eloquentiā omnes praestare. – Adv. facunde; diserte; eloquenter.